Cu pasiune, spre performanţă
Proiectul ”Cu pasiune, spre performanță” își propune educarea tinerei generații privind practicarea sportului, organizarea de competiții sportive la nivel local, județean și național, precum și susținerea performanței sportive a copiilor care locuiesc în mediul rural. Cu sprijinul partenerilor (Asociația Județeană de Fotbal, Federația Română de Badminton, Inspectoratului Județean Școlar) se vor derula campanii de informare asupra importanței practicării sportului și promovarea unui stil de viață sănătos. Peste 200 de copii vor fi implicați în acest proiect, 70 de voluntari și mai multe instituții publice. La finalul proiectului se vor organiza două competiții:
- la fotbal, competiție județeană, adresată copiilor între 10 și 14 ani
- la badminton, competiție de nivel național prin care se susține performanța sportivă.
În cadrul proiectului va fi încurajată performanța sportivă, premiindu-se cu echipamente sportive echipele de fotbal ale comunei Berceni cu rezultate foarte bune la nivel județean și sportivii cu rezultate remarcabile la nivel național și internațional la badminton. Toți cei premiați vor contribui la succesul proiectului prin implicarea ca voluntari în derularea activităților propuse.
Pasiunea și dragostea pentru sport, precum și capacitatea organizatorică deosebită a tuturor factorilor implicați vor asigura succesul acestui proiect și vor crea un exemplu de bună practică pentru toți cei care înțeleg că sportul este mult mai mult decât un mod sănătos de a trăi, o unealtă de educație!